Cum poți face GIF-uri direct pe iPhone cu opțiunea din cameră
GIF-urile sunt extrem de populare pe social media, dar e posibil să nu știi că le poți face și tu, doar cu ajutorul camerei iPhone-ului tău.
Cei mai mulți dintre noi folosim GIF-uri zilnic, în conversațiile cu prietenii. Totuși, poate nu ți-ai dat seama că poți realiza aceste imagini direct din camera telefonului tău, fără să ai nevoie de o aplicație specială sau ceva asemănător. Partea interesantă e că poți transforma imagini mai plictisitoare în ceva mai animat.
GIF este prescurtarea de la Graphics Interchange Format și denumesc acele imagini animate care se redau în buclă. Au fost introduse pentru prima dată în 1987 și sunt acum mai bătrâne decât 35% din populația Statelor Unite, de exemplu. În prezent, sunt mai populare pe internet decât au fost vreodată.
Evident, mai toate telefoanele recente pot fi folosite pentru a crea propriile GIF-uri originale. Totuși, aici ne vom concentra pe cum le poți face pe acestea cu ajutorul telefonului tău de la Apple.
Cum poți face GIF-uri cu camera de la iPhone
Pentru asta, cea mai utilă opțiune pentru tine va fi cea de Live Photos de pe iPhone-urile lansate după 2015. Opțiunea poate fi activată sau dezactivată apăsând butonul Live Photos după ce ai intrat în aplicația pentru cameră a telefonului.
În esență, acestea sunt acele fotografii alcătuite din mai multe cadre, care durează trei secunde. Astfel, poți să le convertești în GIF-uri direct dintr-o aplicație pe care deja o ai pe telefon.
Pur și simplu trebuie să deschizi fotografia pe care vrei s-o convertești în GIF în aplicația Photos de pe iPhone-ul tău. Apoi, vei da un swipe up și-ți vor apărea mai multe opțiuni. Dintre toate, va trebui s-o alegi pe cea care se numește Loop.
Apoi, fotografia ta va fi transformată automat într-un GIF pe care îl poți împărtăși cu alte persoane.